VIDEO | Ce buget va avea Ministerul Transporturilor anul viitor? / Sorin Grindeanu: Știu să negociez, credeți-mă

Publicat: 24/11/2023, 15:17

Ministerul Transporturilor a primit limitele bugetare în care ar trebui să se încadreze cu necesarul de fonduri în anul 2024. Aproximativ 24 miliarde lei. Ministrul Grindeanu a transmis, vineri, că nu se poate încadra în limitele trimise de cei de la Finanțe.

Aici intervine puterea de convingere, iar Sorin Grindeanu spune că „știe să negocieze”.

Domnii de la Finanțe ne-au trimis limitele bugetare pentru anul 2024, aproape la fel cu ce am primit pe 2023, deci undeva în jur de 24 de miliarde. Nu se poate în 2024 fie mai puțin decât am avut în 2023. Exclus așa ceva, credeți-mă, știu negociez, astfel încât Transporturile continue într-un trend ascendent.

Iar, conform estimărilor inițiale, Transporturile ar avea nevoie anul viitor de un buget triplu față de anul acesta.

Discuția inițială e adevărat, în interior a fost undeva de trei ori mai mare decât alocarea de anul acesta, discuția inițială în minister. Deci de trei ori mai mare decât anul acesta. Sigur mi-a fost milă de reacțiile pe care le-am provocat spunându-i limitele la care am avut inițial. Da, sigur lucrul ăsta se negociază, se duc în jos. 

Grindeanu are și motive pentru care justifică aceste fonduri: sunt multe proiecte de investiții. Până acum „Transporturile erau în perfuzii”.

E măsura proiectelor de investiții, pentru altfel ajungem într-o zonă e care nu și-o dorește nimeni, și anume una de băltire, așa cum a fost la transporturi 30 de ani. O o zonă în care ținem transporturile în perfuzii. Nici nu moare, dar nici nu trăiește bine.

Bugetul Ministerului Transporturilor aproape s-a dublat în ultimii doi ani. Dacă în anul 2022 a avut la dispoziție  14 miliarde, pentru 2023 Transporturile au avut alocate prin legea bugetului peste 20 miliarde, însă, conform unor declarații anterioare ale ministrului, va încheia anul pe la „27-28 miliarde”.

Exact în urmă cu 2 ani s-a depus jurământul de către Guvernul Ciucă în Parlament, în 21 noiembrie. Azi sunt 2 ani, de când sunt și eu la Transporturi și am avut bugetul pe 2021 cam 14 miliarde. Eu zic încheiem anul ăsta, adică după 2 ani, aproape dublu.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ce spun sindicaliștii din educație, după consultările de la Guvern: Nu excludem o grevă/ Se vor găsi bani pentru profesori

Întâlnire cu sindicatele din educație la Guvern/ Se discută măririle salariale promise profesorilor de la 1 ianuarie 2024

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer